Microsoft ar putea anunta, pana la 1 iulie, o restructurare majora a companiei, scrie All Thinngs Digital, citat de The Verge. Restructurarea, care pare sa fi fost decisa exclusiv de Steve Ballmer fara consultarea celorlalti executivi ai companiei, se va manifesta prin unificarea tuturor diviziilor Windows sub o singura unmbrela.
Asta i-ar permite lui Steve Ballmer sa-si puna in aplicare mult mai usor viziunea proprie asupra viitorului companiei. Microsoft ar urma sa se concentreze foarte mult asupra dezvoltarii de device-uri si servicii pentru consolidarea ecositemului Windows, iar aceasta idee pare sa aiba inclusiv binecuvantarea lui Bill Gates.
Desi momentan nu exista o confirmare oficiala din partea Microsoft, restructurarea este extrem de posibila. Steve Ballmer, care a preluat atributiile de la Bill Gates in 2008, a precizat, recent, ca Microsoft va trece printr-o "schimbare fundamentala". Iar aceasta schimbare se refera la unificarea diviziilor hardware si software.
In mod clar, insa, restructurarea Microsoft nu este pe placul tuturor, mai ales ca o parte dintre executivii actuali ai Microsoft nu stiu la ce sa se astepte si nu au fost informati in legatura cu viitorul lor in companie.